Serena Williams, „capac” de la Bianca Andreescu. Ce decizie a luat fostul lider mondial după finala de la US Open

Redactor:
Andru Nenciu
Serena Williams,
  • Publicat:
  • Actualizat:

În căutarea titlului de Grand Slam cu numărul 24, Serena Williams (38 de ani) a intrat într-un vârtej care a consumat-o fizic și psihic.

Situată pe locul 8 WTA, mezina familiei Williams a pus punct unui sezon în care a pierdut finala de la Wimbledon în fața Simonei Halep, dar și ultimul act de la US Open, meci în care s-a înclinat în fața Biancăi Andreescu. Zdrobită mental și după cele două finale de GS pierdute în 2018, jucătoarea din Statele Unite nu mai găsește resurse fizice pentru a mai intra pe teren și în final de an, iar Jim Courier, fostul lider mondial, a dezvăluit intențiile Serenei. „Unicul obiectiv care o mai interesează pe Serena este un titlu de Grand Slam”, a spus americanul.

Courier a întărit astfel declarația acordată, la Tennis Channel, de Lindsay Davenport, cea care pistonase pe ideea potrivit căreia Williams a jucat ultimul meci din 2019 în finala cu Bianca Andreescu.

Cvintuplă câștigătoare la Turneul Campioanelor, Serena Williams se pare că va rata astfel competiția de la Shenzhen (28 octombrie – 3 noiembrie), turneu la care americanca e ca și calificată.

24 de turnee de Mare Șlem a câștigat fiica lui Richard Williams

25 de turnee de Mare Șlem are în palmares Margaret Court, cea mai titrată din istorie

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×